TPN - YNF

                                                                                                                    

Ce este biogeografia si cu ce se ocupã? Pentru a întelege mai bine preocupãrile noastre, vã propunem un mic dictionar de termeni, culesi din Geografia de la A la Z, Ed. Stiintificã si Enciclopedicã, 1986.

biogeografie (b) = biogeografie

Disciplinã geograficã care se ocupã cu studiul geografic al biosferei, respectiv cu descrierea si explicarea repartitiei  organismelor  vegetale si animale pe suprafata Pãmîntului si, în special, a biocenozelor şi biotopurilor (deci a ecosistemelor). Ea cuprinde ca ramuri de bazã: fitogeografia (geografia plantelor) şi zoogeografia (geografia animalelor), la care se adaugã: ecologia, care studiazã raporturile fiintelor vii cu mediul, si chorologia, care delimiteazã ariile de repartitie  a unitãtilor taxonometrice de plante şi animale sau biocenozele.

---

biocenozã (b)                              

 

Comunitate de organisme vegetale (fitocenozã) şi animale (zoocenozã) care convietuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferã (biotop); ex. b. unei pãduri, mlastini, stepe etc. B. si mediul ei de viatã (biotopul) formeazã un tot unitar : ecosistemul, în cadrul cãruia ele sînt strîns corelate si interconditionate dialectic, încît b. poate fi definitã ca populatia biotopului, iar biotopul ca locul (mediul) ocupat de biocenozã. B. Reprezintã un nivel supraindividual de organizare a materiei vii, constituit din totalitatea speciilor si comunitãtilor  care populeazã un anumit biotop. B. Se caracterizeazã printr-o anumitã structurã si functionare datã de modelul circulatiei materiei, energiei si informatiei.

---

biocenologie (b)

 

Ştiinţa care se ocupã cu studiul biocenozelor. Sin. biosociologie.

---

bioclimatologie (c) = climatologie

 

 

Ramurã a climatologiei, care studiazã influenta conditiilor climatice asupra organismelor vii.

---

bioclimatologie umanã (c)

Ramurã a climatologiei, care studiazã influenta conditiilor climatice asupra omului.

---

biofond (b)                             

 

Totalitatea speciilor si comunitãtilor dintr-un spatiu dat sau biotop.

---

biogeocenozã (b, m) = mediu înconjurãtor

 

Complex natural unitar, format din biocenozã si biotop, respectiv portiune din suprafata Pãmîntului în care biocenoza (fitocenoza, zoocenoza, microbiocenoza) si pãrtile corespunzãtoare din litosferã, pedosferã, atmosferã si hidrosferã rãmîn omogene, alcãtuind  în ansamblu un complex unitar (Sukacev). Asociatie de elemente vii si de mediu (plante, animale, litologie, conditii climatice, acvatice şi edafice) pe o anumitã suprafatã omogenã a Pãmîntului, cu un anumit tip de interrelatie între toate componentele sale. Sin. ecosistem, geosistem.

---

biogenosferã (b)

 

Învelisul de la suprafata planetei noastre în care existã conditii pentru aparitia si dezvoltarea vietii.

---

biom (m)

 

Formatiune bioticã majorã alcãtuitã din mai multe ecosisteme cu structurã generalã asemãnãtoare si ocupînd un spatiu geografic cu anumite trãsãturi climatice si de relief.

---

biosferã (m)

 

Totalitatea vietuitoarelor de pe Pãmînt care împreunã cu toate elementele necesare vietii formeazã un învelis specific, alãturi de hidrosferã, litosferã si atmosferã. Masa totalã a b. este de cca 10ⁿ (n=15) tone. Limitele sale sunt cuprinse între cele mai mari adîncimi ale Oceanului Planetar si marginea superioarã a atmosferei. B. este un suprasistem alcãtuit din numeroase sisteme, între care ecosistemele sunt unitãtile functionale elementare. B.  este unicul suprasistem al Pãmîntului în care se produce substantã organicã prin procese specifice de transformare a energiei solare, apei si materiei anorganice.

---

biotop (b)                                

 

1. Loc (statiune, areal, portiune din mediul natural) cu caracteristici fizico-geografice (ecologice) relativ omogene pe care se dezvoltã o anumitã comunitate de plante si animale (biocenozã) adaptatã la conditiile mediului respectiv. Locul pe care îsi duce viata o comunitate de organisme. 2. (m) Partea anorganicã dintr-un ecosistem care asigurã suportul vietii si o parte din resursele necesare desfãsurãrii proceselor biologice. B. este alcãtuit din substrat (litologie, relief) si din factorii climatici, hidrologici şi edafici. Sin. habitat, ecotop.

---

ecologie (b)

 

Ştiinţa care studiazã influenta factorilor mediului geografic asupra dezvoltãrii si rãspîndirii atît a organismelor cît si a biocenozelor.

---

ecologie umanã (m)

 

Ştiinţã de graniţã între medicinã si ecologie, care studiazã ecosistemele umane, respectiv aspectele privind relatiile dintre om si ambiantã, folosind metode medicale, ecologice, sociologice, psihologice. Unii autori includ la e.u. şi ekistica.

---

ekistica (m)

 

Ştiinţa care studiazã fenomenele ce conditioneazã asezãrile umane în scopul maximizãrii rolului elementelor naturale, optimizãrii calitãtii relatiilor dintre om si mediul sãu înconjurãtor şi mentinerii unei calitãti înalte a mediului si a vietii. Ekistica este consideratã de unii cercetãtori ca formã superioarã a ecologiei umane (studiul total, global, al spatiului construit de om).

---

ecosferã (m)

 

Suprasistem al exteriorului Pãmîntului format din întrepãtrunderea structuralã si functionalã a tuturor învelisurilor externe (litosferã, atmosferã, hidrosferã, biosferã). Conceptul de ecosferã a fost introdus recent (B. Commoner, 1972) pentru a reprezenta complex relatiile dintre organisme, inclusiv omul si mediul lor de viatã.

---

ecosistem (b)

 

 

Sistem ecologic unitar, mai mult sau mai putin stabil, rezultat din interactiunile dintre organismele vii si mediul înconjurãtor, respectiv dintre o biocenozã si biotopul corespunzãtor. El reprezintã unitatea structuralã si functionalã de bazã în ecologie si constituie un nivel superior de organizare a materiei vii (ex. : lacul, pãdurea, pajistea etc.)

---

ecotop (b)                                   

 

 

Tip particular de biotop în cadrul unei regiuni sau ecosistem. Sin. habitat, statiune.

---

 

                                                                                                                                                                                 
1735 Naturalistul suedez Carl Linnaeus creeazã un sistem de clasificare si denumire a plantelor si animalelor.

---

1798 Reverendul englez Thomas Malthus scrie cel mai timpuriu studiu asupra dinamicii populatiei.

---

1859 Naturalistul englez Charles Darwin publicã Originea Speciilor.

---

1869 Zoologul german Ernst Haeckel defineste si introduce termenul de ecologie.

---

1899 Botanistul american Henry Cowles publicã o lucrare clasicã asupra schimbãrilor componentei biocenozei dunelor de nisip din jurul lacul Michigan.

---

1913 S-a înfiintat Societatea Ecologicã Britanicã.

---

1915 S-a înfiintat Societatea Ecologicã Americanã.

---

1916 Ecologistul american Frederic Clements a folosit expresia “comunitãti climax” pentru a desemna arii întinse cu vegetatie uniformã, datorate factorilor climatici.

---

1926 Botanistul rus N. I. Vavilov publicã Zonele de origine ale plantelor cultivate, concluzionînd cã se pot identifica cîteva astfel de zone, în marea lor parte localizate în areale muntoase.

---

1934 Ecologistul rus G. F. Gause a fost primul care a lansat principiul “excluderii competitive”, cu referire la nisa fiecãrei specii.

---

1935 Ecologistul britanic Arthur Tansley a introdus termenul de ecosistem.

---

1938 A fost pescuit pe tãrmul de est al Africii, în Oceanul Indian, un peste marin reprezentant al celacantinilor, o ramurã lateralã a crosopterigienilor, o adevãratã fosilã vie despre care s-a crezut cã a dispãrut acum 65 de milioane de ani. El a fost botezat Latimeria chalumnae, în cinstea domnisoarei Courtenay-Latimer, curator al Muzeului dein East-London (Africa de Sud), Chalumna fiind rîul de la gura cãruia a fost prins exemplarul.

---

1940 Biologul uman Charles Elton a lansat ideea lantului trofic în comunitatea organismelor vii.

---

1950 Este discutatã pentru prima datã teoria conform cãreia selectia naturalã poate favoriza deopotrivã indivizi cu ratã reproductivã mare si dezvoltare rapidã, sau indivizi cu ratã reproductivã micã si abilitate competitivã superioarã.

---

1967 Biologii americani MacArthur ºi Wilson propun “Teoria Insulei biogeografice”, care descrie comunitãti ecologice de mãrimea unei insule. Teoria este încã larg folositã în desemnarea rezervatiilor naturale.

---

1972 United Tasmania Group (UTG), primul partid care a luat în considerare problemele de mediu din emisfera sudicã, participã la alegerile din Australia (Aprilie) si nu cîstigã nici un loc. Liderul UTG Richard Jones scrie un pamflet numit Noua Eticã, ce include teme filosofice asupra comunitãtii si integritãtii politice  privite din punctul de vedere al protectiei mediului înconjurãtor. O lunã mai tîrziu (Mai), s-a format primul partid ecologist la scarã nationalã din lume, numit Valorile din Noua Zeelandã.

---

1973 Inspirat de ecologistii din Tasmania ºi Noua Zeelandã, în Marea Britanie se formeazã primul partid ecologist din Europa, numit la început Poporul, apoi Partidul Ecologist si mai tîrziu Partidul Verde. Membri fondatori au avut un rol important în dezbaterea asupra cresterii populatiei ce a avut loc în anii ’60. Centrul de interes al acestei dezbateri a fost problema cresterii rapide a populatiei care ar putea sã afecteze capacitãtile finite ale Pãmîntului de a oferi resurse si de a absorbi poluarea. În urma dezbaterii s-a constituit UNEP – Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Înconjurãtor (1972), al cãrui rol este de a constientiza comunitatea internationalã asupra problemelor de mediu.

---

1979 Naturalistul englez James Lovelock propune în “Ipozeza Gaia”, considerarea planetei ca un singur organism.

---

1979 Politicianul elvetian Daniel Brélaz a devenit primul ecologist ales într-un parlament.

---

1980 Termenul “verde” este folosit pentru prima oarã pentru a denumi un partid politic de cãtre Die Grünen (Verzii), partidul verde german. Obiectivul central al politicienilor verzi este  protectia mediului înconjurãtor, dar acestia cred cã el poate fi îndeplinit numai dacã societatea îsi schimbã deopotrivã valorile si felul în care îsi desfãsoarã afacerile. Semnificatia termenului verde a fost explicatã în programul electoral al Verzilor din 1983, si care s-a construit în jurul ecologiei, democratiei la nivelul oamenilor simpli, pãcii si justitiei sociale.

---

1981 Patru verzi au fost alesi în parlamentul belgian. Nici un alt eveniment din acea perioadã nu a avut un impact mai mare.

---

1983 “Die Grünen”, Verzii, condusi de carismatica Petra Kelly, cîstigã 28 de locuri în Bundestag, parlamentul german. Dupã aceastã datã, partidele verzi au fost privite ca o nouã fortã politicã. De atunci, partidele verzi au început sã cîstige locuri la nivel local si parlamentar în multe tãri din Europa, dar si în Parlamentul European, una dintre cele mai importante institutii ale Uniunii Europene.

---

1993 Se adoptã conventia ONU asupra biodiversitãtii.

---

1995 Finlandezul Pekka Haavisto devine primul verde care face parte dintr-un guvern national, în functia de ministru al mediului si planificãrii. Douã capitale europene, Dublin (Irlanda) si Roma (Italia) sunt conduse de primari verzi.

---

Materiale sînt culese din urmãtoarele surse:

Penguin Hutchinson Reference Library, Copyright (c) 1996 Helicon Publishing and Penguin Books Ltd

"Microsoft® Encarta® Encyclopedia 2001. © 1993-2000 Microsoft Corporation. All rights reserved.

Lumea animalelor dupã Brehm, Ed. Stiintificã Bucuresti 1964.